De asemenea, la nivel naţional vor acţiona 254 de echipaje de prim ajutor calificat SMURD, 26 de unităţi de terapie intensivă mobilă, opt ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic şi 42 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi 38 de şenilate.
Pompierii le reamintesc cetăţenilor că pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare şi care prezintă un pericol redus şi le recomandă să respecte cu stricteţe instrucţiunile de utilizare, să verifice integritatea ambalajului, să evite utilizarea produselor dacă sunt deteriorate, să nu le lase la îndemâna copiilor, să nu le arunce în foc şi să evite reaprinderea lor dacă sunt nefuncţionale sau au rămas cu materia explozivă activă.