Confidenţialitate

Peste 30 de noi cazuri de rujeolă, confirmate în ultima săptămână, în judeţul Botoşani

Peste o sută de noi cazuri de rujeolă au fost confimate în ultima săptămână la nivel national, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 15.027, dintre care 59 de decese, potrivit datelor transmise de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Din numarul total al imbolnavirilor din ultima saptamana peste 30 au fost inregistrate la Botosani – transmite corespondentul Europa FM, Sorin Saizu..

Familiile care au copii nevaccinaţi vor fi căutate cu ajutorul poliţiei, iar pentru cei din comunităţi vulnerabile, autorităţile analizează posibilitatea de a pune la dispoziţie mijloace de transport, astfel încât copiii însoţiţi de părinţi să fie duşi la cabinetele medicilor de familie pentru vaccinare. În judeţul Botoşani s-au înregistrat in ultimul an aproape 250 de cazuri de îmbolnăvire, jumătate dintre acestea la copii care au peste 10 ani, 60 de bolnavi au fost adulţi, iar într-un caz s-a produs decesul unui bebeluş de 11 luni.

Numărul mare de îmbolnăviri este generat de neidentificarea copiilor pentru vaccinare, mobilitatea familiilor din judeţ, la care se adauga refuzul vaccinării