Peste 2.000 de oameni au fost îngropați de vii după o alunecare masivă de teren produsă în nordul țării insulare din Oceanul Pacific, Papua Noua Guinee. Asociațiile umanitare estimează că peste 4.000 de persoane sunt afectate de dezastru. Statele Unite și Australia au anunțat că sunt pregătite să trimită ajutoare.
Nu mai puțin de 6 așezări au fost afectate de alunecarea de teren, care s-a produs vineri, la ora locala 03:00 dimineața. Sute de case au fost îngropate. Un întreg sat din zona montană a fost distrus complet.
Națiunile Unite estimaseră inițial 670 de morți, însă Centrul Național de Dezastre din Papua Noua Guinee a declarat acum că peste 2.000 de oameni au fost uciși în alunecarea de teren, care a provocat și distrugeri majore ale clădirilor și grădinilor de legume.
6 cadavre au fost scoase dintr-o zonă în care au fost distruse aproape 60 de case. 5 adulți și un copil au fost scoși în viață dintre dărâmături, a declarat biroul ONU din Papua Noua Guinee.
Imagini postate pe rețelele de socializare arată oameni urcați pe stânci care sapă cu lopeți și bețe pentru a găsi supraviețuitori. Mulți își caută cu mâinile goale rudele dispărute, printre tonele de pământ și moloz.
Dar speranțele de a gasi oameni în viață se diminueaza cu fiecare oră. Un prim convoi de urgență a livrat alimente, apă și alte provizii.
Cu o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, Papua Noua Guinee este o națiune diversă, formată mai ales din agricultori.
More than 2,000 people were buried alive in the landslide that smothered a Papua New Guinea village and work camp on Friday in the country’s remote northern highlands, the authorities told the United Nations on Monday. https://t.co/hmQXYP2kuw pic.twitter.com/5tPEYGwBZ4
— The New York Times (@nytimes) May 27, 2024
Sursa foto: X / UNICEF