Peste 200 de maşini au fost incendiate la Strasbourg, departamentul Rinul Inferior, în noaptea de Revelion, dublu faţă de anul trecut, relatează Agerpres, citând France Bleu Alsace.
Situaţia este comparabilă celei de acum 20 de ani, constată Robert Hermann, preşedintele Eurometropol din Strasbourg şi adjunct al primarului însărcinat cu securitatea oraşului.
“Am revenit la perioade pe care le credeam depăşite pentru a vedea atâtea distrugeri şi parcări afectate de vehicule în flăcări”, explică acesta. Primăria a luat totuşi unele măsuri de precauţie, înlăturând maşinile scoase din circulaţie, containere şi pubele.
Situația afectează cartierele populare şi unele familii sunt în dificultate socială, o dată în plus din cauza acestor fapte generate de indivizi din ce în ce mai tineri”, potrivit acestuia. Adjunctul primarului din Strasbourg aşteaptă ca justiţia să se sesizeze rapid.