Premierul Florin Cîțu merge, astăzi, în zonele inundate din județul Alba. Va fi însoțit de ministrul de Interne, Lucian Bode și de ministrul Apărării, Nicoale Ciucă. Aceștia vor participa la o ședință, la primăria din Ocoliș, cu toți edilii localităților afectate de inundații, apoi vor merge pe teren pentru evaluarea pagubelor.
Sunt peste 200 de case afectate de inundații în județul Alba. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar apele s-au retras.
Peste 200 de case inundate și altele complet distruse, drumuri blocate de aluviuni și avarii la rețelele de curent electric, sunt doar câteva dintre pagubele provocate de inundațiile care au afectat localități din Alba. În ultimele zile, a fost cod roșu de inundații pe mai multe râuri din județ. A plouat torențial și în 5 ore, au căzut peste 220 de litri de apă pe metru pătrat.
Cele mai afectate au fost localitățile Ocoliș, Roșia Montană, Câmpeni și Abrud. Autoritățile încă evaluează pagubele produse de inundații. Radu Botezan, purtător de cuvânt al ISU Alba.
”Apele s-au retras. Nu mai plouă. A rămas în urmă mult noroi, mult mâl care este prezent în case şi în anexele gospodăriilor care trebuie scos manual, altfel nu se poate interveni. O estimare de genul ăsta (n.r. a pagubelor) este greu de făcut la momentul ăsta. Pe măsură ce facem recunoaşteri, găsim şi alte anexe gospodăreşti afectate. Oricum, în întreg judeţul Alba, vorbom de peste 200 de case afectate de inundaţii”, a spus la Europa FM, Radu Botezan, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
Este nevoie de forță de lucru în zonele inundate, mai spune Radu Botezan.
“Partea de distribuţie alimente,. apă potabilă şi medicamente de strictă necesitate este aisgurată. În aceste momente, observ foarte mulţi voluntari pe lângă noi, pe lângă forţele ISU şi celelalte structuri implicate, mână de lucru este nevoie, utilaje, dar suntem destui şi acţionăm.
Din fericire, inundațiile nu au provocat victime. Pompierii au reușit să salveze mai multe persoane imobilizate la pat sau care se retrăseseră în podurile caselor. Pe Drumul Național 74A, se poate circula din nou.
“Drumul Naţional 74A, blocat de aluviuni în urma inundaţiilor a fost deblocat parţial. În acest moment, se circulă alternativ pe o bandă”, a precizat Radu Botezan.
În satul Dăroaia, comuna Roșia Montană, oamenii au început să revină la casele lor, după ce au fost nevoiți să doarmă într-un cămin cultural din cauza inundațiilor, în vreme ce alții, ale căror case au fost complet distruse sau avriate, continuă să stea la rude.
(Sursa foto: ISU Alba)