Confidenţialitate

Peste 2.000 de infecții. România intră în Scenariul 4. Municipiul Suceava, în carantină | AUDIO

Autoritățile au anunțat, luni seara, două noi ordonanțe militare, în contextul în care bilanțul epidemic a ajuns la 65 de decese cauzate de COVID-19 în România. 13 dintre cazurile mortale noi fiind raportate la Suceava, unde sunt 593 de infectări cu noul coronavirus.

Orașul Suceava și 8 localități limitrofe, anume Adâncata, Salcia, Ipoteşti, Bosangi, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei, se închid pe perioada stării de urgență. Toate căile de acces vor fi securizate de Poliție și Armată.

”Evoluţia cazurilor din Suceava, depistatea îmbolnăvirilor, riscul răspândirii infecţiilor, analiza făcută cu specialiştii în boli infecţioase, în Comitetul Naţional pentru situaţii Speciale de Urgenţă, împreună cu toţi factorii implicaţi, toate acestea au făcut ca în această seară să luăm o decizie extrem de importantă. În acest sens, am emis Ordonanța Militară Nr 6 privind instituirea măsurii de carantinare în municipiul Suceava, a unor comune limitrofe şi a unor instituţii”, a spus ministrul Internelor.

De asemenea, se instituie o zonă de protecţie în municipiul Suceava şi în jurul localităţilor carantinate.

”În zona carantinată, este permisă intrarea/iesirea pentru transportul de mărfuri, materii prime necesare desfălurării activităţii economice, persoanele care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, administratţia locală, domeniul asistenţei şi protecţiei, sociele, agriculturii, etc. Nu se vor comercializa bilete şi abonamente pentru transportul călătorilor în zona carantinată”, a adăugat Marcel Vela.

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, la ora 20.00, erau 2.109 cazuri de coronavirus confirmate la nivel național, dintre care 593 în municipiul Suceava.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Mircea Dinu Bordiniuc, medic de chirurgie plastică la SJU Suceava, a povestit – la Europa FM – că multe spitale se tem să preia pacienți de la Suceava, de frică să nu se răspândească și la ele infecția.

Odată cu depășirea pragului de 2.000 de infecții cu noul coronavirus, România intră în vigoare ceea ce autoritățile numesc scenariul 4 de mobilizare.

”Intrarea în scenariul 4 presupune unele măsuri pe care le-am şi adoptat. De exemplu, se reduce numărul internărilor în spitale pentru a disponibiliza cât mai multe paturi pentru cei infectaţi cu coronavirus. De asemenea, sunt pregătite să primească pacienţi spitalele din linia a doua. În prima fază, pacienţii infectaţi au fost trataţi în Spitalele de Boli Infecţioase. În faza a doua, intră mai multe spitale. La Bucureşti, Spitalul Colentina, care e pregătit, şi, în ţară, s-a gândit un astfel de spital care poate primi pacienţi care sunt trataţi pentru COVID”, a explicat Ludovic Orban, la Realitatea Plus.

”Cazurile mai puţin grave urmează să nu fie tratate în spital, dacă există un risc de atingere a capacităţii maxime în spital, urmând să fi tratate fie la domiciliu, fie în locaţii destinate”, a adăugat șeful executivului.

”Măsurile luate de Guvernul României au fost măsuri graduale şi care au fost luate cu spirit de anticipaţie încercând să împiedicăm răspândirea virusului. În Spania, astăzi, sunt 85.000 de persoane diagnosticate pozitiv, în Germania 64.000. În România, la ora 14 când a fost prezentată situaţia au fost diagnosticate 1.900 de persoane”, a mai spus Ludovic Orban.

Totodată, România prelungeşte pentru 14 zile, din 31 martie, măsura suspendării zborurilor spre şi dinspre Italia şi Spania.

Secretarul de stat Bogdan Despescu a ținut să precizeze că prevederile din Ordonanţa Militară nr 5 nu se aplică zborurilor de transport marfă, servicilor medicale de urgenţă, aterizărilor tehnice necomerciale.
Ministerul Transporturilor este abilitat să asigure respectarea acestor prevederi.

Ordonanța Militară nr 5 a mai inclus o prevedere referitoare la sanționarea penală a cetățenilor care părăsesc zonele de carantină.

”Prin art 3 s-a completat art 3 din OM 4, respectiv: persoanele care părăsesc locul unde au fost carantinate vor relua ciclul de 14 zile, suportând cheltuielie şi vor răspunde penal. Cei care vor ieşit în afara spaţiului de izolare vor intra în carantina 14 zile, vor suporta cheltuielile şi vor răspunde penal. Măsura se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial”, a explicat Bogdan Despescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Alice Iacobescu și Cătălin Striblea au analizat declarațiile oficiale într-o Ediție Specială Știrile Europa FM.

Declarația din această seară a avut loc la scurt timp după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunțat încă 13 decese din cauza coronavirusului, care au avut loc săptămâna aceasta la Spitalul Județean Suceava, dar nu au fost raportate până în prezent.

Experții insistă că izolarea socială este, la momentul actual, cea mai eficientă metodă de control, preluând astfel din presiunea pusă pe medici și asistente, aflați în prima linie de luptă cu actuala pandemie.

Zi de zi, într-un Jurnal online de carantină, vă ținem la curent cu evoluția epidemică din țară, dar și din restul lumii.

La adresa solidaritate@europafm.ro, așteptăm mesajele cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu noul coronavirus. Credem că medicii și asistentele sunt primii care trebuie sprijiniți pentru a ne putea ajuta la rândul lor.