Peste 170.000 de absolvenţi ai claselor a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională în sesiunea care începe luni, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Miercuri, este programată proba la Matematică.
10.294 de absolvenţi ai clasei a VIII-a ar urma să susţină, joi, proba la Limba şi literatura maternă.
Probele pentru examenele naţionale încep la ora 9.00 şi se vor desfăşura în 4.337 de centre de examen.
Primele rezultate vor fi comunicate la 22 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen.
Contestaţiile pot fi depuse în 22 iunie (în intervalul orar 16.00 – 19.00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8.00 – 12.00), inclusiv prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iunie.
Timpul pentru elaborarea unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidaţii trebuie să aibă la ei un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale.
Potrivit MEC, este interzisă introducerea în sălile de examen a ghiozdanelor, rucsacuri, sacoşe, poşete, a oricăror lucrări/materiale: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, mijloace electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete).
“Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenţii care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecţiuni cronice care pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizaţi/internaţi, în prima etapă a examenelor naţionale, pentru diverse afecţiuni”, subliniază MEC.
În zilele probelor, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învăţământ, cadrele medicale vor face triajul epidemiologic al elevilor. Astfel, se va măsura temperatura cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depăşească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră şi se vor observa clinic simptomele respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 15-18 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar în 19 iunie între orele 8:00 -14:00.
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Rezultatele finale se vor afişa în 27 iunie.
Conform centralizării întocmite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 16.004 de absolvenți s-au înscris în municipiul Bucureşti.