Jandarmeria Română anunţă că, în perioada sărbătorii Crăciunului, peste 13.000 de angajați vor acţiona pentru a asigura şi menţine ordinea publică.
Zilnic, 4.000 de jandarmi „vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, acordând o atenţie sporită acţiunilor de verificare a respectării legislaţiei în vigoare în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2, în cooperare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu”, potrivit unui comunicat.
De asemenea, zi de zi, 250 de jandarmi montani vor desfăşura activităţi preventive şi de informare. Intensificări ale acţiunilor şi verificărilor jandarmilor se vor desfăşura în perioada sărbătorilor şi în Capitală.
„Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, astfel că acest tip de misiuni vor fi desfăşurate permanent în această perioadă pentru a proteja oamenii şi pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. În acest sens, vom intensifica activităţile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale şi pieţe”, precizează Jandarmeria Română.
O atenţie desebită va fi acordată zonelor turistice şi de agrement, unde, zilnic 250 de jandarmi montani vor desfăşura activităţi preventive şi de informare.
„În aceste zile, jandarmii montani vor fi o prezenţă activă în staţiunile montane, pe pârtii şi pe traseele montane, fiind pregătiţi să acorde sprijin turiştilor şi să intervină atunci când situaţia o va impune, precum şi în cazul constatării unor încălcări ale normelor legale în vigoare. Turiştilor li se recomandă să evite aglomerările de persoane. Purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţării fizice sunt măsuri obligatorii, inclusiv pe pârtiile de schi. Accesul în instalaţiile de transport din staţiunile montane se va face cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS CoV-2”, adaugă comunicatul.
„În perioada 25–27 decembrie 2020, Jandarmeria Capitalei va intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică şi va suplimenta dispozitivele de jandarmi care vor patrula în zonele unde există posibilitatea să se constituie aglomerări de persoane. În toată această perioadă, jandarmii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula în zonele intens circulate, cum sunt: pieţele, gările, autogările, târgurile sau în apropierea marilor centre comerciale. Se va acorda o atenţie sporită acţiunilor de verificare a respectării legislaţiei în vigoare, în vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2, în cooperare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu”, transmite Jandarmeria Municipiului Bucureşti.
În acestă perioadă, se desfășoară acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Jandarmeria Bucureşti reaminteşte că, în conformitate cu prevederile legale, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.