Un bărbat din Mangalia a fost arestat de Tribunalul Prahova pentru pornografie infanitlă după ce a șantajat peste o mie de fetițe din întreaga țară. În urma unor percheziții care au avut loc la domiciliul individului, procurorii au descoperit sute de imagini cu adolescente, dar și cu fetițe de 3-4 ani fotografiate în poziții indecente. Pedofilul își racola victimele pe rețelele de socializare.
Bărbatul acuzat de pornografie infantilă, este inginer, are 36 de ani și a reușit să ademenască peste o mie de fetițe după ce și-a creat un cont fals de facebook.
Acesta se recomanda în mediul virtual drept un băiat de nouă ani, dornic să lege noi prietenii.
După ce le câștiga încrederea copilelor, bărbatul le cerea fotografii mai întâi decente, pentru ca mai apoi să treacă la nivelul următor și le solicita fetițelor imagini cu tentă sexuală.
Culmea este că a și reușit. Procurorii au fost șocați să descopere în calculatorul individului fotografii rupte parcă din revistele pentru adulți în care protagoniste erau chiar și fetițe de 3-4 ani, acestea din urmă fiind fotografiate de frații sau surorile lor mai mari, susțin surse judiciare.
Pe lângă imaginile pornografice, procurorii au descoperit și discuțiile purtate pe messenger, în care se folosea un limbaj trivial.
Dat fiind gravitatea acestui caz, la Ploiești urmează să fie audiate victimele pedofilului din Mangalia, în mare parte fetițe de nou – zece ani, care vor fi suspuse unui interogatoriu în prezența unui psiholog pediatru.
Mihai Caragea, bărbatul incriminat de procurorii DIICOT Ploiești, a fost deja arestat pentru 30 de zile.