România a sărbătorit pe 28 noiembrie, pentru prima dată, ziua mondială a faptelor bune – Giving Tuesday.
În această zi, peste 100 de inițiative venite din partea a 60 de organizații, instituții, unități de învățământ, dar și acțiuni de strângere de fonduri și donații venite direct de la cetățeni au unit românii în gesturi de bine și fapte bune.
Primăria din Alba Iulia a mobilizat peste 20 de organizații și instituții locale, Clubul Micilor Electroniști din Sibiu i-a învățat și pe cei mici să recondiționeze și să repare jucării. Crucea Roșie împreună cu Magazinul Carrefour din Alba Iulia au strâns alimente neperisabile pentru 5 familii nevoiașe, iar elevii din peste 20 de unități de învățământ din București și Alba Iulia au ajutat alți copii dar și vârstnici organizând târguri caritabile, vizite și colecte de fonduri, obiecte și cărți.
Muzeul Național al Literaturii Române a donat deasemenea cărți.
Înscrise pe situl mișcării, inițiativele construiesc o hartă a binelui care a cuprins anul acesta, primul în care Giving Tuesday se sărbătorește oficial și în România, locuitorii, companiile, instituțiile și ONG-urile din Alba Iulia, Sibiu, Focșani, Brașov, Galați, Oltenița, Craiova, Cluj Napoca și București. Inima #GivingTuesdayRo a ajuns și pe Atlantic, pe velierul Andrew care traversează oceanul pentru copiii de la Help Autism.
Giving Tuesday se sărbătorește anual și este considerat un start al sezonului generozității. Parte din organizațiile non-profit au ales să lanseze, prin ambasadorii lor, campanii chiar în această zi. Eliza Nițescu strânge fonduri pentru a organiza 60 de petreceri pentru zilele de naștere și onomastice ale copiilor din spital sprijiniți de Asociația P.A.V.E.L., Andreea Vasile (blogger) susține campania „O Inimă” pentru reabilitarea secției de terapie intensivă de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” din București, iar maratonistul Andrei Gligor transformă kilometrii parcurși în ore de terapie pentru copiii cu tulburări din spectrul autist care învață cu specialiștii ATCA. Eforturile lor pot fi susținute în continuare prin donații directe sau prin SMS.
România devine a unsprezecea țară europeană în care oamenii sunt invitați să facă gesturi de bine. Giving Tuesday România este o inițiativă a Asociației Envision (dezvoltator Galantom) în parteneriat cu ARC (Asociația Pentru Relații Comunitare) și Asociația TechSoup România.