Confidenţialitate

Peste 100.000 de turiști români au fost în Israel în primele 11 luni ale anului

Conform ultimelor date ale Ministerului Turismului din Israel numărul turiștilor români ce au vizitat Israelul în primele 11 luni ale anului a fost de 100.900, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului 2017 și cu 118% față de anul 2016.

În luna octombrie aproape 20.000 de români au vizitat Israelul iar în luna noiembrie 14.000 de români.

„Ne așteptăm ca trendul ascendent să se păstreze și în lunile de iarnă, Israelul fiind o destinație cu climă blândă tot timpul anului și vreme perfectă pentru explorat chiar și în perioada Ianuarie – Martie.

Temperatura variază între 15 și 22 grade Celsius în primele luni ale anului și oferă o vreme perfectă pentru explorat orașul” a declarat Ami Alon, Director de Marketing Europa Centrală și de Est.

Românii aleg Tel Aviv și Ierusalim ca destinații de city break

Vacanțele turiștilor români în Israel durează în medie 5 zile și includ cazare în Tel Aviv și excursii de o zi în Ierusalim sau chiar la Marea Moartă. Marea schimbare a ultimilor 3 ani este atenția îndreptată mai mult spre explorarea orașului Tel Aviv decât spre explorarea locurilor religioase. Bugetul de călătorie al turiștilor români este de 120 – 150 dolari pe zi, sumă ce include transportul, cazarea, mesele și eventualele cumpărături.

În fiecare săptămână, peste 40 de zboruri decolează de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă spre Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Prețurile încep de la 38 euro / bilet și zborul durează aproximativ 2,5 ore, fiind unul dintre cele mai scurte zboruri către Orientul Mijlociu.

Octombrie – aprilie, sezonul perfect pentru plajă în Eilat

Pe lângă Tel Aviv și Ierusalim, o altă zona extrem de cerută de turiștii români este Eilat. Românii aleg să își petreacă aici sejururile la Marea Roșie și să profite de temperaturile ridicate aproape tot timpul anului (temperaturi peste 30 de grade Celsius 8 luni pe an). Până în luna Martie, 2019, Wizz Air operează două zboruri săptămânale spre Eilat iar prețul unui bilet începe de la 40 euro.

Începând din 25 noiembrie 2018, Opera din Eilat a pus în scenă un nou spectacol care să anime serile celor care își petrec vacanțele la Marea Roșie. Spectacolul prezintă o călătorie muzicală în jurul lumii și fragmente din arii de opera celebre precum My Fair Lady și Phantom of the Opera.

FOTO: Adam Jang / Unsplash