Dacian Cioloș și-a lansat platforma, România 100, intitulată astfel pentru că în 2018 vom celebra centenarul Marii Uniri.
Ea conține 10 principii ale unei guvernări pentru cetățeni, însoțite de un portofoliu de proiecte naționale care ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor.
În plus, la 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, un Parlament ai cărui membri respectă justiția, care lucrează pentru țară, nu pentru interese private – se arată în proiectul lui Dacian Cioloș.
Premierul reamintește că nu candidează la aceste alegeri și că mandatul său a avut obiectivul de a asigura stabilitatea țării și de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâștige încrederea oamenilor.
La aproape un an de la acel moment, Dacian Cioloș remarcă faptul că unele dintre partide au încercat doar să tragă de timp, însă modul lor de a se raporta la oameni a rămas același.
Mai mult, după alegerile parlamentare, “țara riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetați penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul”.
Astfel, primul principiu la care se referă platforma Romania 100 vizează lupta anticorupţie: “Nicio forță politică din România nu trebuie să pună opreliști luptei împotriva corupției, să slăbească justiția și statul de drept. Corupția înseamnă sărăcie, corupția ne condamnă la subdezvoltare. (…)România are nevoie de o justiție puternică, independentă” – se arată în proiectul lui Dacian Cioloș.
În baza experienței acumulate, premierul spune că România poate fi guvernată cu onestitate, cu o administrație profesionistă și nu politizată, iar schimbarea începută de el poate continua.
În opinia lui Dacian Cioloș, un proiect de guvernare după alegerile din 11 Decembrie ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susținute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizațiile societății civile, de toți cei care cred că schimbarea e necesară.
De asemenea, premierul consideră că e necesară o reformă profundă a statului și o reîmprospătare profundă a clasei politice.