De vineri până duminică, Muzeul ASTRA din Sibiu a organizat evenimentul ”Ziua Universală a Iei”, ocazie cu care peste 10.000 de turiști i-au trecut pragul. În programul pregătit pentru această ediție s-au regăsit târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete, expoziția ”MĂIESTRIA, WOW – expoziție de cămăși cusute cu pasiune”, de doamnele din grupul Semne cusute, Bucureşti şi Măiestria de la Chişinău ateliere pentru părinți și copii, ora de joacă sau concursul ,,Cea mai frumoasă ie în familie”.
Intrarea în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost liberă sâmbătă și duminică (22 – 23 iunie 2019) pentru toți cei care au purtat IA.
”În Muzeul ASTRA, luna iunie este dedicată IEI. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, intrăm din nou în lumea magică a IEI. Ediția din acest an a fost dedicată familiei în IE. Taina bunilor noștri ascunsă e în rânduieli și ritualuri străvechi, în șezători, în serbări țărănești. Pentru părinți, adesea prinși în hora celor două lumi, nostalgia merelor pătule din grădina bunicilor se îmbină cu ritualurile urbane, în timp ce pentru cei mai tineri dintre noi identitatea se construiește din semiotica rețelelor sociale. Dar, atunci când prindem în joc tinerii, bunii si stră-bunii, ne regăsim; ne definim, în limbajul semnelor cusute pe IE.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, manager Muzeul ASTRA
Sâmbătă seară, pe scena Târgului de Țară au susținut concerte artistele Ștefania Iacob, Ana Maria Galea și Georgiana Mănăilă, în tonuri de folk, jazz, bossa nova sau fusion. Autobuzele au circulat cu program prelungit, pentru a asigura accesul turiștilor în zona Muzeului.
De asemenea, vizitatorii au participat la Hora de Sânziene, pe poiana bisericii din Bezded.
Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.