Angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia românilor, prin intermediul reţelei EURES, 1.255 de locuri de muncă, cele mai multe în Germania şi Olanda, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Conform unei centralizări, în Germania sunt disponibile 900 de posturi vacante, din care: 400 pentru manipulant bagaje, 200 pentru şofer manipulare bagaje, 53 pentru lăcătuş, 52 pentru electrician, 51 pentru sudor, 50 pentru instalator, respectiv 21 pentru şofer de camion. De asemenea, există locuri de muncă libere pentru bucătar (12), manipulant mărfuri şi personal în domeniul gastronomic (câte 10), demi chef de rang (8), dezvoltator software (7), ospătar pentru bachete şi personal servire la bar (câte 5), îngrijitor de animale (bovine), mecanic instalaţii sanitare, de încălzire şi climatizare, montator structuri din oţel şi montator instalaţii electrice (câte două), cosmetician, commis de partie, chef de partie, demi chef de partie, dezvoltator senior front-end, maseur, macaragiu şi programator Full-Stack în dezvoltare de produse (câte un post).
În Olanda, angajatorii oferă 205 locuri de muncă vacante, cele mai multe (câte 50) pentru sortator şi împachetator bulbi de flori şi operatori la maşini pentru bulbi de flori. Totodată, sunt disponibile 25 de locuri pentru culegători de ciuperci, 20 pentru operator maşini, 15 pentru culegător căpşuni, câte 10 pentru culegător de ardei şi lăcătuş, respectiv câte cinci posturi pentru culegător şi sortator de flori, culegător afine, inginer, inginer mecanic şi sudor.
De asemenea, sunt puse la dispoziţie posturi în: Polonia (40), Cehia (30), Norvegia (15), Ungaria (14), Finlanda, Luxemburg, Spania şi Malta (câte 10), Austria şi Estonia (câte 5) şi Belgia (1).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma, precizează ANOFM.