Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, anunță că personalul din învățământ va fi vaccinat cu ajutorul echipelor mobile.
Procedura va fi făcută la Casa Corpului Didactic din fiecare județ și în centrele de vaccinare din universități.
Coordonatorul campaniei de vaccinare precizează că nu a fost luată decizia finală privind vaccinarea cadrelor didactice, dar se va stabili până la finalul săptămânii.
„Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Scenariul nu este definitivat, probabil locația în care se va face vaccinarea va fi în casa corpului didactic din fiecare județ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar și respectiv în centrele de vaccinare organizate în cadrul universutăților, în spațiile universităților. La sfârșitul acestei săptămâni vom lua decizia în baza informațiilor primite de la Ministerul Educației”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Foto: Guvernul României