Confidenţialitate

Persoanele care au facut accident vascular sever sau sufera de boli degenerative, pot obtine gradul de handicap grav si primi indemnizatii

Aproximativ 70.000 de persoane care au rămas cu hemiplagie sau hemipareză în urma unui accident cerebral vascular (AVC) vor beneficia de indemnizaţie de handicap şi de însoţitor, în acest sens fiind semnat, marţi, un ordin comun al miniştrilor Muncii şi Sănătăţii, la recomandarea OMS. Ordinul iniţial a avut în vedere numai introducerea sechelelor AVC cu deficite motorii severe, adică parapareze/paraplegii, tetrapareze/tetraplegii, monopareze/monoplegii, indiferent de cauză (debutul afecţiunii din naştere sau dobândit ulterior), vârstă şi statut, fiind omise hemiplegiile şi hemiparezele. ‘Prezentul ordin privind aprobarea criteriilor de încadrare în grad de handicap, elaborat cu respectarea principiilor clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, vine în completare cu introducerea afecţiunilor de hemiplegie/hemipareză’, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, după semnarea documentului. Aceste afecţiuni determină limitări funcţionale majore de deplasare şi de mişcare pentru persoanele care au suferit accidente vasculare cerebrale, ele având nevoie de sprijin din partea altei persoane din familie sau comunitate, pentru asigurarea nevoilor zilnice. Noul ordin prevede încadrarea într-un grad de handicap a persoanelor diagnosticate cu hemiplegie/hemipareză care necesită sprijin parţial sau permanent din partea altei persoane pentru desfăşurarea activităţilor zilnice (de îngrijire personală, de aprovizionare, de administrare a medicamentelor, etc), conform anchetei sociale anexate la dosar. ‘Această modificare operată astăzi (marţi – n.r.) este un răspuns la semnalele venite din societate – de la cei afectaţi de diverse probleme de sănătate sau de la familiile acestora’, a mai spus ministrul Muncii. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a precizat că, la nivel naţional, aproximativ 70.000 de persoane ar putea beneficia de prevederile acestui ordin. ‘Salut această decizie istorică pentru pacienţii care au aşteptat ani de zile. Ceea ce este cel mai important de spus este că, în sfârşit, România aplică criteriile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ne adresăm unui număr de 70.000 pacienţi’, a spus Bănicioiu. Întrebaţi care este efortul bugetar pe care îl presupune implementarea acestui document, cei doi demnitari au precizat că indemnizaţia acordată persoanei cu handicap este de 234 de lei, la care se adaugă indemnizaţia de însoţitor. Valoarea indemnizaţiei este de 234 de lei în cazul persoanei încadrată în grad de handicap grav, iar încadrarea în grad accentuat înseamnă o indemnizaţie de 292 de lei. Indemnizaţia de însoţitor este echivalentul salariului minim pe economie, adică 850 de lei brut, ceea ce înseamnă în jur de 600 de lei net. Prin ordinul semnat marţi, au fost revizuite capitolele 2 – Funcţiile senzoriale şi 7- Funcţiile neuromusculo-scheletice şi ale mişcărilor aferente, care stabilesc: includerea în criterii a unor afecţiuni osteoarticulare invalidante (ex. coxartrozele), indiferent de vârsta la care au debutat şi de etiologie, dar care generează un impact major asupra autonomiei persoanei, cu răsfrângere asupra familiei şi societăţii, aplicarea unitară a criteriilor la nivelul întregii ţări, respectiv a comisiilor judeţene şi de sector, pentru persoanele diagnosticate cu hemofilie, cu încadrarea în gradul de handicap accentuat şi grav, cu termen de valabilitate permanent al certificatului, care se va face la a doua prezentare la comisie – fapt neprecizat în ordinul anterior şi introducerea unor afecţiuni neurologice mai rare, care produc tulburări clinice semnificative (exemplu sindromul Prader-Willi (SPW). Ordinul va intra în vigoare imediat ce va fi publicat în Monitorul Oficial , iar dosarele pentru solicitarea indemnizaţiei pot fi întocmite şi de membrii de familie sau de reprezentanţii legali ai persoanelor cu dizabilităţi.