Cel puțin patru persoane au fost înjunghiate într-un centru comercial din Hong Kong, relatează BBC, citând presa locală.
Insula se confruntă cu proteste antiguvernamentale violente, intrate în cea de-a 22-a săptămână.
Atacatorul a fost imobilizat și luat la bătaie de alte persoane aflate în respectivul mall, revoltate de cele întâmplate.
Potrivit unor surse, între individ și victimele sale izbucnise un conflict generat de diferențe de opinie politică.
În ultimele luni, manifestațiile au degenerat în violențe de stradă și acte de vandalism la Hong Kong.
Locuitorii din fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub protectoratul Chinei, sunt nemulțumiți de amestecul guvernului de la Beijing în afacerile interne, un scenariu respins de regimul comunist.
Manifestațiile pro-democrație, pașnice inițial, au izbucnit după ce guvernul din Hong Kong a anunțat că va adopta legislația care ar fi simplificat extrădările spre China.
Șefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, se va deplasa, marți, în China, pentru o întâlnire cu oficialitățile de la Beijing.