Confidenţialitate


Persoane evacuate din zona centralei de la Fukushima, îndrumate să se întoarcă în casele abandonate


Persoane evacuate din zona centralei de la Fukushima, îndrumate să se întoarcă în casele abandonate

Mii de persoane ce au fost evacuate din apropierea centralei nucleare avariate în 2011 la Fukushima sunt îndrumate să se reîntoarcă în locuințele lor pentru a nu-și pierde subvențiile, în pofida îngrijorările în privința nivelurilor crescute de radioactivitate, informează The Guardian.

Această directivă, condamnată ca fiind o încălcare a drepturilor evacuaților de a trăi într-un mediu lipsit de pericole, va afecta aproximativ 27.000 de persoane ce părăsiseră anterior zona ce a fost obligatoriu evacuată în urma celui mai mare accident nuclear din Japonia.

În urma dezastrului nuclear de la Fukushima, a doua cea mai mare calamitate după dezastrul de la Cernobîl din 1986, trei reactoare au fost avariate după cutremurul de nouă grade din martie 2011.

Cutremurul a declanșat un tsunami care a devastat coasta nord-estică a Japoniei, ducând la moartea a aproximativ 19.000 de oameni și la închiderea reactorului de răcire de la Fukushima.

Persoanele evacuate din apropierea centralei de la Fukushima riscă să piardă subvențiile dacă nu se vor întoarce înapoi în fostele lor locuințe pe care le consideră în continuare periculoase.

Guvernului îi este solicitat să declare zona din jurul centarlei de la Fukushima necorespunzătoare pentru locuirea de către oameni, decât în cazul în care nivelul de radioactivitate ajunge la o limită recomandată de Comisia Internațională de Protecție Radiologică.

La sfârșitul lunii februarie, ordinele de evacuare vor fi ridicate în alte patru orașe și sate din apropierea centralei.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO