Perioada pentru autorecenzare va fi prelungită, a spus, la Europa FM, președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei. Termenul inițial pentru încheierea acestei etape era stabilit pentru dumincă, 15 mai.
Președintele INS spune că în ultima săptămână a fost un interes crescut pentru autorecenzare, iar numărul formularelor completate zilnic a crescut de patru ori.
Vineri ar urma să fie anunțat oficial și cu cât se va prelungi perioada de autorecenzare, a precizat Tudorel Andrei:
„Am avut peste 450.000 de chestionare finalizate în fiecare zi, în condițiile în care media în perioada trecută era cuprinsă între 110.000-125.000 de chestionare pe zi. Practic, de peste 4 ori a fost traficul mai mare decât în condiții obișnuite. Ținând seama de interesul foarte mare pe care l-am avut în această perioadă, am prelungit sau dorim să prelungim perioada de autorecenzare, urmând ca mâine să facem un anunț oficial cu privire la această decizie.”
Potrivit președintelui INS, până acum, 8 milioane de români au completat online formularele pentru recensământ.