Pericol de explozie la Târgu Jiu, noaptea trecută, după ce angajații unei societăți care efectua lucrarea de asfaltare au spart conducta de gaze. Peste 150 de familii au rămas fără căldură, iar angajații Distrigaz susțin că problemele vor fi remediate în cursul zilei de astăzi.
Cei care au spart magistrala orașului prin care se alimenta cu gaze au fost angajații societății Edilitară din cadrul Primăriei municipiului Târgu Jiu. Se apucaseră de asfaltare noaptea și, în momentul în care au decopertat startul de uzură, au lovit conducta de gaze și au spart-o.
A fost pericol uriaș de explozie, de aceea, la fața locului au venit mai multe autospeciale de intervenție ale pompierilor pentru a preîntâmpina un dezastru. Imediat a fost sistată alimentarea cu gaze, afectând peste 150 de familii, hoteluri și instituții din zona centrală a Târgu Jiului. Angajații care au spart țeava au dat vina pe cei de la Distrigaz că ar fi montat conducta la suprafața carosabilului și nu ar fi văzut-o. De cealaltă parte, furnizorul de gaze susține că pentru incidentul produs nu are nicio vină și a promis, pentru ca populația din zonă să nu aibă de suferit, repararea conductei în cursul zilei de astăzi. După ce situația va fi remediată se va stabili cine plătește daunele produse.
Sursa foto: Gabriela Mladin / Europa FM
Sursa video: Gabriela Mladin / Europa FM