Marius Copil și Adrian Ungur s-au calificat în semifinalele probei de dublu a turneului BRD Năstase Țiriac Trophy.
Cuplul tricolor a trecut de perechea pe care românul Florin Mergea o formează cu indianul Rohan Bopanna, scor 6-4/7-6.
În semifinale, Marius Copil și Adrian Ungur vor da piept cu britanicii Colin Fleming şi Jonathan Marray.
BRD Năstase Țiriac Trophy este găzduit de Arenele BNR, fiind dotat cu premii totale de 439.405 euro.