Percheziții ale procurorilor DNA la angajați ai Autorității pentru Protecția Consumatorului. Potrivit surselor Europa FM, este vorba despre angajați ai Protecției Consumatorilor Ilfov. Aceștia sunt suspectați că au primit mită. Descinderile au loc în București și alte două județe din jurul Capitalei.
Procurorii ridică mai multe probe din casele a patru angajați ai Autorității pentru Protecția Consumatorului.
Perchezițiile se desfășoară în București și județele Ilfov și Giurgiu. Surse Europa FM susțin că cei patru suspecți sunt angajați ai Protecției Consumatorului Ilfov. Eu sunt bănuiți că între 2023 și 2024 ar fi luat mită.
Prejudiciul urmează să fie stabilit după evaluarea probelor. Procurorii DNA sunt sprijiniți și de anchetatorii Direcției Generale Anticorupție și de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
Sursa foto: Facebook / DNA