Polițiștii de combatere a criminalității organizate Constanța, coordonați de Parchetul de pe lângă Tribunal au descins în 57 de locații, dintre care 48 în stațiunile din sudul litoralului, inclusiv la Mangalia, și 9 în București și județul Ilfov.
După o investigație de trei luni, anchetatorii au putut proba că mai mulți suspecți dețin programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate in hoteluri, restaurante si service-uri auto.
Aceștia se deplasau la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, se conectau printr-un cablu la portul optic al contorului electric. Apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, modificau indexul afișat de contor.
În acest fel, micșorau consumul astfel încât titularul să plătească o factură mult mai mică pentru curentul electric. Pentru intervenția lor, suspecții incasau 10% din diferența banilor care ar fi trebuit plătiți către compania de electricitate și cei plătiți efectiv de beneficiar. Zeci de persoane vor fi aduse la audieri, suspecți, martori, inclusiv angajați ai companiei de electricitate bănuite că au furnizat informații inculpaților.