Un număr de 15 percheziții au loc, marți, în București, Argeș, Ilfov și Călărași, la persoane bănuite că încercau să obțină credite în baza unor documente false, anunță procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Conform sursei citate, gruparea este formată din 15 persoane, specializate în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
„În cauză s-a stabilit că, în cursul anului 2019, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracțional organizat, specializat în comiterea de infracțiuni de înșelăciune. Liderii acestui grup controlau mai multe societăți comerciale care nu desfășurau nicio activitate comercială, nu funcționau la sediile sociale, nu aveau declarate puncte de lucru și nu aveau angajați și nici resursele materiale necesare îndeplinirii obiectului de activitate”, potrivit anchetatorilor.
Astfel, au facilitat obținerea frauduloasă a unor produse de creditare și indemnizații pentru creșterea copilului, în schimbul primirii unui „comision” variabil în funcție de valoarea creditului obținut de client sau de cuantumul indemnizației.
Membrii grupului infracțional racolau persoanele fizice, pe care le angajau fictiv în cadrul societăților aflate la dispoziția grupului, iar ulterior le instigau să solicite, în mod fraudulos, acordarea de produse de creditare (credite de nevoi personale, credite ipotecare, carduri de credit, leasinguri auto etc.) de la diferite bănci și instituții financiare nebancare.
„Angajarea fictivă a persoanelor în cauză se realiza prin înregistrarea pe site-ul ANAF a unor Declarații fiscale (D 112 – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate), depuse de către presupușii angajatori, din cuprinsul cărora rezulta faptul că solicitanții produselor financiare sunt angajați în cadrul acestor firme de mai mult timp (perioade cuprinse între 6 luni și 1 an)”, menționează procurorii.
După întocmirea formelor de angajare fictivă, persoanele în cauză, însoțite de unii dintre membrii grupului infracțional, depuneau într-o perioadă scurtă de timp (o perioadă de câteva zile sau chiar în aceeași zi) cereri de creditare, la mai multe unități bancare/IFN-uri, pentru a-și spori șansele de obținere a împrumuturilor și pentru a evita riscul înscrierii în Biroul de Credite, ca urmare a neachitării ratelor creditelor deja aprobate.
După obținerea frauduloasă a împrumuturilor, o parte din valoarea acestora era remisă membrilor grupului infracțional, ratele de credit nemaifiind achitate.
În general, persoanele racolate aveau o situație materială precară, nu aveau loc de muncă sau o sursă sigură de venit și nici nu dețineau bunuri mobile/imobile care ar fi putut constitui obiect al unei măsuri asigurătorii în vederea reparării prejudiciului.
„Valoarea prejudiciului cauzat instituțiilor de creditare de către persoanele angajate fictiv în cadrul societăților comerciale controlate de grupul infracțional organizat se ridică la suma de aproximativ 300.000 lei”, potrivit oamenilor legii.
La sediul DIICOT – Structura Centrală urmează să fie aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.