Zeci de percheziții au loc, joi dimineața, în București și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului Militar, la persoane acuzate că au furat produse de lux, cosmetice și băuturi din containerele încărcate la bordul avioanelor de pe Aeroportul Otopeni.
Aproape 200 de polițiști participă la operațiune.
Instrumentat de Serviciul de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă, sub coordonarea Parchetului Militar București, dosarul vizează infracțiuni de furt, complicitate la furt, tăinuire și delapidare.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că de la finele anului 2019 și până în prezent, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux – ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, produse cosmetice și băuturi din containerele ce se încărcau la bordul avioanelor, cu produse destinate comercializării strict în acest spațiu”, potrivit Poliției Capitalei.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 de euro.
Mai multe persoane vor fi duse la audieri la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi București.