Confidenţialitate

Percheziții la locuințele mai multor persoane bănuite că vindeau arme ilegal pentru a fi folosite de braconieri | AUDIO

Percheziții,joi dimineață, în județul Ialomița, într-un dosar ce vizează nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Polițiștii au descins la 26 de adrese, iar 15 persoane urmează să fie duse la audieri.

Polițiștii din Ialomița, alături de mascați și jandarmi au descins dimineață la 16 adrese din Urziceni și 10 în comuna Bărbulești, într-un dosar  privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Surse din anchetă spun că dosarul vizează mai multe persoane care ar fi vândut arme ilegal, acestea ajungând în mâinile braconierilor.

De altfel, acțiuni similare au avut loc și zilele trecute, existând aceleași suspiciuni.

15 persoane urmează să fie conduse la sediul poliției pentru audieri, în baza unor mandate de aducere.

Cercetările sunt derulate sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.

La perchjeziții participă și jandarmi de la brigada mobilă Constanța.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Timișoara: Percheziții la birourile firmei Nis Petrol, controlată de Gazprom Rusia, într-un posibil caz de tranfer neautorizat de date informatice