Confidenţialitate

Percheziţii la firme suspectate de operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor

Poliţiştii fac, joi, percheziţii la firme şi domicilii din judeţele din Mehedinţi, Timiş şi Prahova, într-un dosar de evaziune fiscală.

Anchetatorii suspectează că, în perioada 2018 – 2019, mai multe firme ar fi derulat operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor.

”Astăzi, 18 iunie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Mehedinţi efectuează 8 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, în 3 judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală. 5 persoane vor fi aduse la audieri”, anunță Poliţia Română.

Descinderile se desfăşoară în judeţele Mehedinţi(1), Timiş(1) şi Prahova(6), 4 percheziţii fiind la reciclatori finali, în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

”Din cercetări a rezultat că, începând cu luna martie 2018, până în noiembrie 2019, persoanele bănuite ar fi desfăşurat activităţi fictive de reciclare a deşeurilor din ambalaj (plastic şi sticlă), având ca scop obţinerea unor bonificaţii de la organizaţiile de transfer a responsabilităţii”, a mai transmis Poliţia Română.

Prejudiciul estimat, cauzat bugetului general consolidat este de peste 9 milioane de lei de lei.