Percheziţii DNA, la această oră, la Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, într-un dosar privind defrişări ilegale de păduri.
Procurorii au descins la 13 adrese din județ, între care sediul Direcției Silvice.
Cercetările vizează suspiciuni cu privire la săvărșirea unor infracțiuni de corupție. Anchetatorii caută contracte în urma cărora au avut loc defrișări masive și ilegale de păduri, au declarat surse judiciare. Faptele ar fi fost comise în perioada 2009-2014.
Perchezițiile vin după ce Corpul de Control al Premierului a transmis un raport către DNA care scoate la lumină mai multe nereguli ale direcțiilor silvice – de la tăieri ilegale la nereguli la licitațiile privind exploatarea pădurilor. Verificarea efectuată de Corpul de Control s-a desfășurat la ]nceputul anului și a vizat direcțiile silvice din județele Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Suceava