Polițiștii efectuează, în această dimineață, 8 percheziții în București, într-un dosar penal în care mai multe persoane sunt bănuite că ar fi furat pește dintr-un lac privat și apoi l-ar fi vândut fără a deține autorizațiile necesare. Marfa a fost depozitată în condiții improprii, în mașini, pentru o perioadă lungă.
„Din anchetă au rezultat indicii că, în perioada 2019 – prezent, mai multe persoane din București ar fi sustras, în mod frecvent, pește dintr-un lac proprietate privată, prin folosirea unor unelte de pescuit interzise de lege la deținere. Peștele ar fi fost depozitat, transportat și comercializat, fără documente legale și fără respectarea condițiilor sanitar-veterinare și de siguranță a alimentelor, către diverse societăți sau piețe agroalimentare din București și către populație”, informează IGPR, printr-un comunicat de presă.
Peștele provenit din astfel de surse nu respectă cerințele minimale impuse de legislația europeană și română cu privire la siguranța alimentelor, reprezentând un pericol pentru sănătatea umană.
„Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi depozitat peștele o perioadă lungă în autovehicule și l-ar fi transportat fără autorizație sanitar veterinară”, mai transmite sursa citată.
Persoanele vizate vor fi conduse la parchet pentru audieri.