Procurorii DNA fac zeci de percheziții, miercuri dimineață, 9 octombrie, în București și în 12 județe, la domiciliile unor persoane fizice și sediilor unor firme care aveau contracte cu Casa de Comerț Unirea. Sunt vizate fapte de abuz în serviciu, iar prejudiciul a fost estimat la 40 de milioane de lei.
Cele 60 de percheziții efectuate de procurorii DNA au loc în București și în județele Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, dar și Caraș-Severin, Bihor, Maramureș și Arad. Procurorii au ajuns atât la domiciliile unor persoane fizice, cât și la sediilor unor firme și sunt vizate fapte de corupție comise în perioada 2023-2024, potrivit DNA.
Surse din rândul anchetatorilor au spus pentru Europa FM că este vorba despre fapte de abuz în serviciu în legătură cu contractele încheiate cu Casa de Comerț Unirea, iar prejudiciul în acest dosar ar fi de 40 de milioane de lei.
Înființată în 2018 de ministrul Agriculturii Petre Daea, la propunerea fostului lider al PSD, Liviu Dragnea, Casa de Comerț Agroalimentar Unirea era menită să îi ajute pe producătorii români să își vândă produsele.
Verificările făcute de corpul de Control al Ministerului Agriculturii au scos la iveală o serie de nereguli. În ianuarie, ministrul Florin Barbu a explicat că a trimis corpul de Control la Casa Unirea după ce consiliul de administrație a reclamat că prin intermediul acestei societăți au fost valorificate produse din import, nu doar din producția internă. În plus, încasările au fost foarte mici. Până pe 10 ianuarie, societatea încasase mai puțin de 27 de milioane de lei din suma de aproape 80 de milioane de lei mărfuri facturate în 2023, a constatat Corpul de Control.
În proiectul inițial, figurau 60 de magazine cu produse românești de la micii producători, însă doar două magazine au fost deschise, unul în București, altul în Sibiu, iar în noiembrie 2019, proiectul a fost sistat în mandatul ministrului Adrian Oros.
Revenit la ministerul Agriculturii, Petre Daea a reluat în octombrie 2022 activitatea Casei de comerț Unirea prin semnarea unui contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume.
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu