Confidenţialitate

Perchezitii acasa la Marian Vanghelie

Mai multe percheziţii au loc astăzi la locuinţa primarului Marian Vanghelie, dar și la primăria sectorului 5. E vorba de un dosar deschis de procurorii DNA și care vizează atribuirea ilegală a unor contracte publice.

După percheziții, Marian Vanghelie va fi dus la sediul Direcției Anticorupție pentru audieri.

Avocatul său, Cristian Ene, a evitat să spună în ce dosar au loc aceste descinderi.

Surse judiciare spun că perchezițiile vizează atribuirea ilegală, din 2007 până în prezent, a unor contracte publice privind reabilitarea unor școli și grădinițe.

Marian Vanghelie percepea comisioane de aproximativ 20%, sub diverse forme, pentru atribuirea şi plata anumitor lucrări. Potrivit surselor judiciare citate de presă, suma ar fi de aproximativ 90 de milioane de euro.

Valoarea contractelor, spun sursele, este de două miliarde de lei.