Confidenţialitate

Pentru Silvio Berlusconi este prima zi a unei pedepse umilitoare pentru frauda

Silvio Berlusconi a coborât repede din maşină, la intrarea în pavilionul San Pietro din cadrul Institutului Sacra Famiglia, fără să spună vreun cuvânt sutelor de jurnalişti prezenţi.

Un sindicalist deghizat în clovn, care a reuşit să intre în incintă în pofida unor măsuri severe de securitate, i-a strigat ‘Berlusconi la închisoare’, ‘visul muncitorilor italieni este să-l vadă pe Berlusconi la San Vittore’, o închisoare de la Milano.

Fostul premier a fost condamnat anul trecut la patru ani de închisoare, în procesul Mediaset, pentru fraudă fiscală. A beneficiat insă de o amnistie şi ispăşeşte un an de muncă în folosul comunitatii. Această condamnare l-a costat totodată excluderea din Senat, o interdicţie de a vota şi de a fi ales.

Magnatul media – în vârstă de 77 de ani – se ocupa de ingrijirea persoanelor cu deficienţe mentale, nu are voie sa părăseasca regiunea Milano, dar poate merge la Roma de marţi dimineaţa până joi seara.

Adversarii săi sunt convinşi că se va folosi de pedeapsa de la azilul din Cesano Boscone în scopuri electorale. Formaţiunea sa, Forza Italia, va încerca să păstreze la alegerile europene un scor de peste 20%.

In urma cu doua zile, Berlusconi declara că nu intenţionează să se lase filmat în centru.

Unul dintre prietenii sai, prezentator al postului Retequattro, a dezvaluit ca fostul premier se pregăteşte foarte atent şi studiază profund maladia Alzheimer. Conducerea centrului a anunţat că fostul şef de Guvern va fi tratat la fel ca ceilalţi voluntari.

I-ar putea ajuta pe bolnavi la masă, chiar dacă ‘este necesar să li se amintească pacientilor că mănâncă’. Berlusconi îşi ispăşeste pedeapsa sub supravegherea Tribunalului din Milano, care poate să revoce în orice moment măsurile considerate mai degrabă îngăduitoare dispuse împotriva sa.

Problemele judiciare ale fostului premier nu se opresc la frauda fiscală. In iunie este programat apelul in procesul Rubygate, in care a fost condamnat în primă instanţă la 7 ani de închisoare. Silvio Berlusconi e acuzat de întreţinerea unor relaţii sexuale contracost cu o minoră şi abuz de putere. Alt proces, pentru corupţia unui sentor, a început recent la Napoli.