O pensionară de 72 de ani din Pașcani, judeţul Iaşi, beneficiară de ajutor social, a fost obligată să returneze statului suma de 1.800 de lei.
Pe numele său a fost descoperit un cont bancar în care se aflau 45.000 de euro, bani trimişi de copiii aflaţi la muncă în străinătate.
Potrivit legii, o persoană nu poate beneficia de ajutor social, dacă are în conturi mai mult de 3.000 de lei.
Situaţia a fost descoperită în urma încrucişării bazei de date a Agentiei Județene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială cu cea a Direcţiei de Finanţe.
Într-o situație similară au fost descoperite alte 6 persoane din judeţul Iaşi, care trebuie să dea înapoi banii primiţi de la stat.