Premierul Ludovic Orban a anunțat duminică, într-o videoconferință, că pensiile ar putea fi plătite mai devreme, însă doar cele care sunt plătite prin intermediul băncilor.
Șeful Executivului asigură, însă, că plata pensiile prin poștă nu va întârzia.
„Au existat mai multe discuții în privința plății pensiilor. Încă nu am luat o decizie.
Au fost propuneri să se plătească anticipat pe două luni. Vom asigura pensiile la timp și într-adevăr în ceea ce privește pensiile care sunt plătite prin intermediul băncilor, nu prin intermediul poștei, vom încerca să fie plătite mai repede”, a anunțat Ludovic Orban, într-o videoconferință de presă.
Klaus Iohannis a decretat stare de urgență, începând de luni, în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 139.