Senatul a adoptat în urmă cu puțin timp proiectul de modificare a pensiilor militare de stat. De modificarea legii vor beneficia pensionarii militari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care lucrează în sistemul penitenciar.
Concret, pensiile lor se vor indexa ori de câte ori se majorează solda de grad, salariul gradului profesional sau solda de funcție. Proiectul a fost adoptat cu 90 de voturi pentru și 8 abțineri. Parlamentarii, din toate partidele, au susținut modificarea legii, iar în Senat au fost prezenți și reprezentanți ai asociațiilor pensionarilor militari.
Pensionarii militari care sunt și parlamentari, membri în Guvern sau au funcții de secretari și subsecretari de stat nu vor beneficia de aceste majorări iar banii pentru indexarea pensiilor militare vor fi alocați din bugetele instituțiilor militare.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Proiectul de modificare a pensiilor militare intră luni în dezbaterea Senatului | AUDIO