“Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.”
Ați recunoscut, desigur, primele versuri din „Peneș Curcanul”, de Vasile Alecsandri. Poezia spune povestea unui grup de 10 dorobanți din Vaslui, care și-au pierdut viața în timpul Războiului de Independență. Singurul care a supraviețuit luptelor din Bulgaria a fost Peneș Curcanul, pe numele său real, Constatin Țurcanu.
Cel care avea să devină personaj literar s-a născut la Vaslui, în 1854. Așadar, înainte ca statul român să existe, pentru că Mica Unire dintre Moldova și Țara Românescă a avut loc 5 ani mai târziu.
Constantin Țurcanu a făcut școala primară la Huși și până să devină militar, a lucrat în cadrul Direcției Drumurilor. A intrat în rândurile dorobanților în 1875 și doi ani mai târziu, a început Războiul pentru Independență. În octombrie 1877, participă la asediul redutei Grivița și rănit fiind, a fost trimis înapoi în țară. Așa l-ar fi întâlnit pe poetul Vasile Alecsandri, căruia i-a povestiv cum au fost uciși camarazii săi.
După terminarea războiului s-a angajat din nou la Direcția Drumurilor, însă cariera sa militară era departe de a se fi încheiat. În 1913, când România a luat parte la Al Doilea Război Balcanic, Constantin Țurcanu s-a oferit voluntar. Avea 59 de ani pe atunci și avea să participe inclusiv la Primul Război Mondial și la campania din 1919, din Ungaria. Cu această ocazie, i s-a oferit gradul de plutonier major, cel mai mare pe care îl putea avea un subofițer.
Cel care avea să rămână în mentalul colectiv al românilor drept Peneș Curcanul a murit în 1932, la Vaslui. Doi ani mai târziu, autoritățile au ridicat un mausoleu în cinstea sa și a celor căzuți în timpul Războiului de Independență.
