Confidenţialitate

Pedepse înăsprite pentru actele de cruzime față de animale

De joi, au intrat în vigoare noile prevederi ale legii pentru protecţia animalelor, care stabilesc sancţiuni mai dure pentru persoanele care comit acte de cruzime sau violenţă asupra necuvântătoarelor.

Cuantumul amenzilor contravenţionale se dublează sau chiar triplează. Totodată, au fost extinse limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.

Noul act normativ incriminează zoofilia, pentru care se pot dicta 7 ani de detenție.

Printre faptele incriminate se numără şi intervenţiile chirurgicale pentru modificarea aspectului fizic al animalelor, pentru care se face închisoare până la trei ani.