Confidenţialitate


PE solicită un program special de vize pentru femeile afgane care cer protecție


PE solicită un program special de vize pentru femeile afgane care cer protecție

Parlamentul European deplânge preluarea violentă a controlului în Afganistan și solicită mai mult ajutor umanitar și un răspuns coordonat pentru a proteja persoanele cele mai vulnerabile.

Într-o rezoluție adoptată joi, 16 septembrie, cu 536 voturi pentru, 96 împotrivă și 50 de abțineri, membrii Parlamentului European solicită UE și statelor membre să colaboreze pentru a facilita evacuarea cetățenilor UE și a afganilor aflați în pericol, în special prin utilizarea unor coridoare sigure.

Eurodeputații subliniază că majoritatea refugiaților afgani vor căuta protecție în țările învecinate.

De aceea, UE ar trebui să sprijine aceste țări și să contribuie la crearea unor coridoare umanitare pentru a furniza ajutor alimentar, apă, facilități sanitare și medicamente.

O politică europeană în materie de azil și migrație ar trebui să se concentreze asupra relocării persoanelor celor mai expuse riscurilor și a celor mai vulnerabile, și ar trebui să includă un program special de vize pentru femeile afgane care solicită protecție față de regimul taliban.

Parlamentul îndeamnă statele membre să reevalueze cererile de azil actuale și recente, inclusiv cererile respinse, subliniind că nu trebuie să existe în nicio împrejurare întoarceri forțate în Afganistan.

Eurodeputații solicită din nou Comisiei să prezinte o propunere legislativă privind vizele umanitare și solicită statelor membre să împartă în mod egal responsabilitatea în ceea ce privește oferirea de protecție.

Eurodeputații recunosc că este nevoie de un angajament operațional cu guvernul taliban în ceea ce privește aspectele logistice și umanitare, pentru a oferi asistență umanitară civililor aflați în dificultate și relocarea în siguranță a cetățenilor străini și afgani care doresc să părăsească țara. Însă aceste contacte ar trebui limitate strict în acest scop.

Aceștia subliniază că nu au fost îndeplinite condițiile pentru recunoașterea politică a conducătorilor talibani de facto, care distrug în prezent realizările ultimilor douăzeci de ani.

Foto/ europarl.europa.eu


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria