Confidenţialitate


Pe ploaie la protest în București. „Împreună salvăm ţara de corupţi”, în imagini – GALERIE FOTO


Pe ploaie la protest în București. „Împreună salvăm ţara de corupţi”, în imagini – GALERIE FOTO

Aproape 1.000 de persoane au scandat în centrul Bucureștiului „Nu vă fie frică, țara se ridică”, „Hoții, hoții”, „Ce vrem noi e și pentru voi”, „PSD-PNL, aceeași tâmpenie”, „Dragnea, nu uita, România nu te vrea”,  „Ieșiți din casă dacă vă pasă”, „Nu vrem să fim o nație de hoți”, „Fără prag”, „PNL, sluga PSD”, „Justiție, nu corupție” ,”Veniți, salvăm toată România”, „DNA să vină să vă ia”.

La troița din Piața Romană, participanții la marș au intonat imnul național, ”Deșteaptă-te, române”, iar în Piața Universității  au păstrat un moment de reculegere.

Într-un eveniment creat de grupul ”Corupția ucide” pe Facebook sub titlul ”Împreună salvăm țara de corupți” și-au exprimat interesul pentru proteste peste 10.000 de persoane. Totuși în centrul Capitalei au ajuns doar câteva sute de persoane, după unele estimări cel mult 1.000.

Noile proteste au fost generate de la cele mai recente decizii ale Curții Constituționale. Aceasta a hotărât că desființarea noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici și înlocuirea ei cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane” este constituțională, a desfiinţat infracţiunea de tentativă la abuz în serviciu și a cerut Parlamentului să puna prag la abuzul în serviciul, încălcându-și grav atribuțiile.

Fotograful Octav Drăgan i-a însoțit duminică seara pe cei care au participat la marș din Piața Victoriei până în fața Curții Constituționale și a surprins în imagini momentele cheie ale protestului „Împreună salvăm ţara de corupţi”.

La adresa de pe panou poate fi găsit ”Non-partidul cetățenilor implicați” unde inițiatorii susțin că ”Aici construim o formațiune politică (cu totul altfel decât partidele existente) în care puterea reală le aparține oamenilor (membrilor) și în care oricine poate activa prin Internet”.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…