Confidenţialitate

Paza de Coastă a SUA: Submersibilul Titan a suferit o “implozie catastrofală”. Pasagerii de la bord sunt considerați morți

Contraamiralul John Mauger de la Paza de Coastă a Statelor Unite a confirmat joi – într-o conferință de presă  – că fragmente din submersibilul Titan au fost găsite la aproximativ 480 de metri de prova epavei Titanicului.  Acest tip de fragmente, care fac parte din coca exterioară a submersibilului, rezultă probabil în urma unei ”pierderi catastrofale” a camerei de presiune.

Potrivit oficialului de la Garda americană de Coastă, cel mai probabil, trupurile celor cinci pasageri nu vor fi recuperate, fiind vorba de un “mediu incredibil de neiertător”. “Nu vrem să ne imaginăm ce au suferit ei acolo jos. Condoleanțe familiilor”, a declarat John Mauger.

Sonarele nu au detectat niciun „eveniment catastrofic” în apă, în timpul celor 72 de ore de căutări. Este încă prea devreme pentru a ști când a avut loc implozia.

Cât despre sunetele care au fost înregistrate miercuri, contraamiralul spune că nu aveau nicio legătură cu submersibilul. Contraamiralul John Mauger a transmis că nouă nave se află acum în zonă deoarece căutările pentru mai multe informații continuă. “Avem personal medical la fața locului, avem alți tehnicieni și vom începe să demobilizăm personalul și navele în următoarele 24 de ore. Acesta este un mediu incredibil de dificil și periculos în care să lucrezi”, a spus el.

Submersibilul Titan, care are o lungime de 6,7 metri şi este operat de compania americană OceanGate Expeditions, a dispărut duminică în timpul unei călătorii spre epava Titanicului, aflată la 3.800 de metri pe fundul Atlanticului, la aproximativ 600 km (370 mile) în largul coastei Newfoundland, Canada. Submersibilul a pierdut contactul cu nava sa de sprijin de la suprafaţă.

Echipajul de la bordul submersibilului a fost pierdut, anunță OceanGate.

Cei cinci pasageri ai submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului sunt consideraţi morţi, a anunţat joi compania OceanGate, organizatoarea expediţiei.

Iată declarația companiei care opera submersibilul:

  • Credem acum că directorul nostru general Stockton Rush, Shahzada Dawood și fiul său Suleman Dawood, Hamish Harding și Paul-Henri Nargeolet, au fost din păcate pierduți.
  • Acești oameni au fost adevărați exploratori care au împărtășit un spirit distinct de aventură și o pasiune profundă pentru explorarea și protejarea oceanelor lumii. Inimile noastre sunt alături de aceste cinci suflete și de fiecare membru al familiilor lor în aceste momente tragice. Plângem pierderea vieții și bucuria pe care au adus-o tuturor celor pe care i-au cunoscut.
  • Acesta este un moment extrem de trist pentru angajații noștri dedicați, care sunt epuizați și profund îndurerați de această pierdere. Întreaga familie OceanGate este profund recunoscătoare pentru nenumărații bărbați și femei din mai multe organizații ale comunității internaționale care au accelerat resurse de mare anvergură și au muncit atât de mult pentru această misiune.
  • Apreciem angajamentul lor de a-i găsi pe acești cinci exploratori, precum și zilele și nopțile lor de muncă neobosită în sprijinul echipajului nostru și al familiilor lor.
  • Acesta este un moment foarte trist pentru întreaga comunitate de exploratori și pentru fiecare dintre membrii familiilor celor pierduți pe mare.
  • Cerem respectuos ca intimitatea acestor familii să fie respectată în această perioadă extrem de dureroasă.

Amintim, la bordul submersibilului, pentru o aventură turistică de 250.000 de dolari de persoană, se îmbarcaseră miliardarul și aventurierul britanic Hamish Harding, în vârstă de 58 de ani, omul de afaceri de origine pakistaneză Shahzada Dawood, în vârstă de 48 de ani, împreună cu fiul său Suleman în vârstă de 19 ani, ambii cetățeni britanici, exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, în vârstă de 77 de ani, și Stockton Rush, fondator și director executiv al OceanGate.