Confidenţialitate

Paula Seling a fost admisă la Universitatea de Muzică ‘George Enescu’

Paula Seling a fost admisă la Universitatea de Muzică ‘George Enescu’ din Bucureşti, cântăreaţa obţinând la examenul de admitere media 9,84.

Artista a primit nota maximă la examenul de aptitudini, unde comisia i-a acordat 10. Solista va fi colegă de an cu o altă celebritate, compozitorul Cristi Faur.

Paula Seling a absolvit Colegiul ‘Gheorghe Șincai’ din Baia Mare în 1997 și Școala Superioară de Jurnalistică. Pe siteul său ea povesteşte cum s-a îndrăgostit de muzică: ‘La şase ani începeam să studiez pianul la Şcoala de Arte din Baia Mare cu doamna profesoară Tilca Mariana. A fost decizia părinţilor mei de a urma o şcoală de muzica.Îmi amintesc că mi-a fost destul de greu să stau în casă să studiez în timp ce ceilalţi copii se jucau în curtea blocului. Dar a meritat.La 10 ani am început să cânt în corul şcolii şi în scurt timp am devenit solistă. Şi astăzi sunt foarte mândră de asta.A urmat o perioadă de concursuri interjudeţene şi naţionale de pian, festivaluri şi concursuri de muzică corală, timp în care am dobândit ceva experienţă şi încredere în mine în urma unor reusite’.