Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat marţi că nu îşi doreşte funcţia de premier şi, de asemenea, că se va gândi dacă va rămâne în viitorul cabinet.
„Nu-mi doresc acest lucru (n.r. să fie premier) şi, dacă nu-mi doresc, nici n-o să se întâmple”, a declarat Paul Stănescu înaintea reuniunii CExN al PSD de la sediul central al partidului.
Întrebat dacă îi va cere partidul să fie premier, Stănescu a arătat că este vorba despre o decizie personală. „Deci e o decizie personală”, a spus el.
El a adăugat că se gândeşte dacă rămâne în viitorul guvern: „Mă gândesc”.