Confidenţialitate

Patru persoane acuzate de abuz în serviciu, achitate de Curtea de Apel Cluj. Fapta lor nu mai este prevăzută de legea penală

Decizia Curții Constituționale din 2016 privind infracțiunea de abuz în serviciu produce noi efecte.

Patru persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania acuzate de abuz în serviciu contra intereselor publice și complicitate la abuz în serviciu au fost achitate de Curtea de Apel Cluj.

Motivul: faptele prevăzute în cazul lor nu mai sunt prevăzute de legea penală. Sentința este definitivă.

Purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Cluj, Lucian Marian, a declarat pentru Mediafax că decizia a fost dată luni în consens cu hotărârea de anul trecut a Curții Constituționale.

”Curtea de Apel Cluj a decis luni achitarea mai multor persoane acuzate de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, decizia fiind dată în consens cu decizia Curții Constituționale a României care explicitează pentru constituționalitate abuzul în serviciu. Fapta comisă în concret de cei judecați în acest dosar, nu în general, nu mai este prevăzută de legea penală, și s-a reținut că inculpații nu ar fi încălcat o obligație sau o îndatorire prevăzută de o lege sau OUG, ci de un act normativ inferior. Decizia CCR de anul trecut este obligatorie pentru instanțele de judecată. În momentul în care este sesizat un abuz în serviciu acesta trebuie să fie analizat în virtutea deciziei CCR. Decizia Curții de Apel Cluj emisă luni este definitivă”, a spus Lucian Marian citat de Mediafax.

Chiar dacă au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, unii dintre inculpați s-au ales cu pedepse mai mari pentru spălare de bani și luare de mită.

Mai mulți foști șefi ai Electrica Transilvania Nord au fost trimiși în judecată, în 2009, de DNA Cluj, pentru fapte de corupție. Au fost acuzați că în perioada 2002-2004 au cumpărat fără licitație produse electrice contrafăcute.