Confidenţialitate


Patru foşti miniştri ai Justiţiei vor fi chemaţi la comisia de anchetă SIPA


Patru foşti miniştri ai Justiţiei vor fi chemaţi la comisia de anchetă SIPA

Patru miniştrii ai Justiţiei din perioada 2004 – 2008  vor fi chemaţi miercurea viitoare pentru audieri în faţa comisiei parlamentare de anchetă pentru a fi audiaţi în legătură cu arhiva SIPA.

Anunțul a fost făcut de preşedintele comisiei parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA, Şerban Nicolae.

Printre cei patru se numără Cristian Diaconescu, Monica Macovei, Tudor Chiuariu şi Cătălin Predoiu.

De asemenea, membrii comisiei vor merge, tot miercuri, la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), unde este stocată arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei.

„Printre altele, trebuie să verificăm şi dacă au fost semnalate de către instituţii abilitate sau de către observatori ocazionali incidente de securitate: persoane care au intrat neautorizat, persoane care au încercat să sustragă, să distrugă, să fotocopieze documente din arhiva acestei instituţii sau să manipuleze în orice alt mod informaţiile conţinute acolo (…) Să ne facem o impresie asupra modului în care a fost utilizat acest spaţiu: cum a fost el amenajat, ce măsuri de siguranţă s-au luat, camere de vederi, personal de pază, număr de intrări, de guri de acces şi aşa mai departe”, a mai spus Şerban Nicolae.

Arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție a fost desființată în 2006 de către fostul ministru al Justiției, Monica Macovei.

Arhiva SIPA a reapărut recent în atenția publică după ce fostul jurnalist Dan Andronic a declarat că multe dintre documentele arhivei ar fi fost copiate, sustrase sau chiar distruse.

În luna mai a acestui an, Guvernul a decis desecretizarea arhivelor SIPA, a anunțul fiind făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Iar în iunie a fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern privind arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA).

La finalul lunii septembrie, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind arhiva SIPA.

 


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria