Companiile Xiaomi, Huawei, Oppo și Vivo își unesc forțele pentru a crea o platformă care va permite dezvoltatorilor din afara Chinei să posteze aplicații, într-o mișcare despre care analiștii spun că este menită să conteste dominanța “Google Play”, anunță Reuters.
Cei 4 giganți sunt în curs de a forma “Global Developer Service Alliance” (GDSA), platforma ce își propune să faciliteze dezvoltatorilor de jocuri, muzică, filme și alte aplicații să își comercializeze aplicațiile pe piețele internaționale.
Platforma era prevăzută a se lansa luna viitoare, au declarat surse apropiate, dar nu este clar cum va fi afectată de epidemia de coronavirus.
Un site prototip spune că platforma va acoperi inițial nouă regiuni, inclusiv India, Indonezia și Rusia.
Momentan, toate cele patru companii au refuzat să comenteze.
Compania Google, ale cărui servicii sunt interzise în China, a câștigat aproximativ 8,8 miliarde de dolari din magazinul Play în 2019, a declarat Katie Williams, analistă la “Sensor Tower”.
De asemenea, Google vinde conținut precum filme, cărți și aplicații în magazinul Play și colectează un comision de 30%.
Împreună, cele patru companii au constituit peste 40% din livrările globale de telefoane în trimestrul IV al anului 2019, potrivit IDC. În timp ce Oppo, Vivo și Xiaomi au acces complet la serviciile Google pe piețele internaționale, Huawei a pierdut accesul anul trecut, după ce Statele Unite au interzis furnizorilor americani să vândă bunuri și servicii către companie, invocând securitatea națională.
Huawei dezvoltă propriul sistem de operare, “Harmony”, ca o alternativă la “Android”, de la Google.