Confidenţialitate

Patru căi de acces la metrou vor fi închise până pe 22 august

Noi căi de de acces din staţiile de metrou Eroilor, Politehnica, Preciziei şi Gorjului vor fi închise începând de miercuri şi până în 22 august, pentru modernizarea instalaţiilor de taxare. Aici vor fi montate noi porți de acces pe peron – anunță Metrorex.

Din fericire, cele 4 stații de metrou au mai multe căi de acces și câte una dintre ele va fi închisă pentru modernizare.

Astfel, la stația Eroilor, nu va putea fi folosită intrarea dinspre Spaliul Independenței și Bulevardul Eroilor, iar la stația Politehnica, tot până pe 22 august, este închis accesul dinspre intersecția bulevardului Iuliu Maniu cu bulevardul Vasile Milea.

La stația Preciziei, călătorii nu vor putea utiliza gura de metrou dinspre depou, iar la Gorjului, accesul dinspre piață, adică de la intersecția bulevardului Iuliu Maniu cu strada Dezrobirii.

Până pe 22 august, în aceste stații, muncitorii vor înlocui actualul sistem de acces la metrou cu uși batante, care permit o mai bună evacuare a călătorilor în cazul unor situații de urgență.