Șeful Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală din cadrul Spitalului de Neurochirurgie “N. Oblu” din Iași, Eduard Moldovanu, și un infirmier au fost reținuți pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de două asistente medicale din cadrul laboratorului, pentru aceleași infracțiuni.
DNA precizează că Eduard Moldovanu, șef al Laboratorului de Radiologie, și asistentele medicale Elena Carmen Gherman și Maria Magdalena Rîndașu sunt acuzați de luare de mită și abuz în serviciu, iar Dan Ionuț Aranyosi, infirmier, de complicitate la luare de mită și complicitate la abuz în serviciu.
Pe 18 martie, 13 mai și 3 iunie, Moldovanu a pretins și primit, cu titlu de mită, de la trei pacienți o sumă totală de 1.800 de lei pentru efectuarea unor examene RMN pentru coloană, interpretarea rezultatelor și prescrierea de tratamente.
Moldovanu nu a înregistrat în evidențele unității medicale investigațiile efectuate și sumele percepute pentru efectuarea examenelor RMN, cu consecința prejudicierii bugetului spitalului cu o pagubă reprezentată de costul real al investigațiilor medicale, respectiv 2.000 de lei.
Pe 27 ianuarie, Gherman a pretins și primit de la un pacient 350 de lei pentru efectuarea unui examen CT cranian, în timp ce pe 11 februarie Rîndașu a pretins și primit de la un pacient 300 de lei pentru efectuarea unui examen RMN pentru genunchi.
Cele două inculpate și-au încălcat atribuțiile de serviciu și nu au înregistrat în evidențele unității medicale sumele percepute pentru efectuarea examenelor CT cranian și RMN de genunchi, prejudiciind bugetul spitalului cu 750 de lei.