Kiril Domuschiev, patronul echipei Ludogoreţ, este infectat cu noul coronavirus.
Omul de afaceri a precizat că testul iniţial pentru COVID-19 a ieşit negativ, însă a continuat să se simtă rău şi a dorit să îl refacă.
Ludogoreţ este campioana Bulgariei din ultimele opt sezoane, iar la formaţia bulgară sunt legitimaţi în prezent trei fotbalişti români, anume Cosmin Moţi, Dragoş Grigore şi Claudiu Keşeru.
Anterior, Evangelos Marinakis, finanţatorul cluburilor Olympiacos şi Nottingham Forest, a fost diagnosticat cu Covid-19.