Patronatele din turism spun că vor da în judecată Guvernul pentru subminarea economiei naționale dacă restaurantele din hoteluri nu se vor redeschide pe 15 iunie.
Două treimi dintre hotelurile din România riscă să intre în faliment – atrage atenția Federația Patronatelor din Turism, care amintește că Bulgaria a permis redeschiderea restaurantelor, iar românii ar putea alege țara vecină pentru a-și petrece concediile.
Nu toate hotelurile din România au terase, unde poți lua masa și mai sunt și zile ploioase, așa că autoritățile ar trebui să permită redeschiderea restaurantelor din hoteluri, mai ales că sunt deja multe rezervări făcute și, în România, numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere – a spus la Europa FM, Mohamad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
El spune că e gata să dea în judecată guvernul dacă după 15 iunie nu vor fi redeschise restaurantele din hoteluri.
Mohamad Murad susține că hotelierii au discutat deja cu autoritățile sanitare despre măsurile care vor fi luate în restaurante pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Președintele Klaus Iohannis a spus că după 15 iunie, se va prelungi starea de alertă în România. Se vor putea redeschide mall-urile, dar nu și restaurantele din incinta acestora.
Despre restaurantele din hoteluri, Raed Arafat a spus că vor rămâne închise și după 15 iunie, deoarece riscul de răspândire a virusului într-un soațiu închis etre ridicat și nu poți sta cu mască la masă.