Consiliul Economic şi Social, format din sindicate, patronate şi societatea civilă, a avizat negativ modificărilor propuse de Guvern privind Codul Fiscal, sindicaliştii subliniind că, deşi acest aviz este consultativ, el ar trebui să tragă un semnal de alarmă guvernanţilor.
Unele patronate avertizează Guvernul că dacă va aplica modificările la Codul Fiscal ar putea urma concedieri și scăderi de salarii.
Președintele Confederației Patronale din Industrie, Servicii şi Comerţ, Adrian Izvoranu, a spus la Europa FM că ignorarea de către Executiv a avizului negativ dat săptămâna aceasta de Consiliul Economic și Social va da mână liberă partenerilor sociali- sindicate și patronate să ”procedeze fiecare cum îl taie capul”
Nu doar afacerile mici vor fi afectate. Și alte patronate anunță concedieri și scăderi de salarii.
Pe de altă parte, marile confederații sindicale au anunțat proteste și chiar grevă generală.